Despre sinceritate, cunoastere, mister in viata si in evolutie

Un articol despre sinceritate, cunoastere, mister in viata si in evolutie

Sinceritatea este o valoare a esentei noastre de sine care are o puritate, o frumusete si o vibratie aparte. Este o prezenta foarte fina si contine prin ea insasi, adevar, cu apartenenta directa. Prin sinceritate, atunci cand o intelegem si o manifestam asa cum este ea cu adevarat avem capacitatea de a recunoaste si manifesta, adevarul sau ceea ce este cunoastere pura, de cea mai fina calitate.

Valorile esentei noastre – sinceritatea, onestitatea, adevarul, modestia, discernamantul, cunoasterea cea pura, respectul, integritatea, autonomia, iubirea pura, bucuria « neintemeiata » sunt cuvinte vii care inseamna extraordinar de mult in om.  Cat de des ne indreptam insa atentia asupra lor ? Si cat de des ne gandim la noi din perspectiva valorilor de sine pe care le avem ?

Le deosebim deseori de ceea ce inseamna evolutie in sensul in care nu cautam la modul dedicat valorile de sine, ci credem ca doar cunoasterea este ceea ce inseamna evolutie: cunoasterea unor aptitudini « mai putin firesti » desi ele sunt normale si cunoasterea felului in care putem sa le folosim, sau cautarea unor notiuni mai « inalte » decat ceea ce traim, ca de pilda istoria noastra “astrala” in timp, un nume ezoteric care ne-ar putea dezvalui si identitatea pe care o avem dincolo de materialitate, misterele si “tainele” care credem ca ne inconjoara.

Toate acestea au un sens si toate adauga la cine suntem noi, o parte de adevar.

Insa evolutia de sine ca si cunoasterea de sine, e usor in sine, cu totul altceva.

Noi credem ca a reveni la valorile de sine si la a le folosi activ inseamna doar moralitate in timp ce noi cautam, poate, ceva mult “mai inalt” sau mult mai mult decat atat si deseori numim … spiritualitate.

Cunoasterea de sine si cunoasterea adevarata vin asa cum le e si numele, prin sine si prin adevar.

Ori ca sa avem acces la sine si la adevar trebuie sa ne indreptam atentia asupra lor, si acestea ne vor conduce si ne vor arata o cale prin care ajungand la sine, putem sa stim apoi si restul, “restul” insemnand adevarul despre taine, adevarul despre tot .

Cu mintea ancorata in mister si in poveste, putem ramane in poveste sau in multiplele ei interpretari, in timp ce daca ne aducem mintea si privim la noi, la experienta vietii pe care o traim si care are inca pentru noi destule intrebari, s-ar putea sa stim si cine suntem si adevarul despre tot ceea ce a fost, ce este si ce ar putea sa fie.

In timp ce valorile esentei noastre capata numele de valori morale uitam ceea ce de fapt stim si de aceea dupa un timp ne intoarcem sa si traim din nou, si anume ca esenta noastra, ceea ce ne reprezinta si reprezentam cu adevarat la baza, este o valoare care « nu are nici un nume ». Si care le cuprinde pe toate, le formeaza pe toate si se manifesta in toate.

Traim intr-o lume in care suntem inca sub imperiul fricii. Ne dorim sa ne eliberam de ea insa o si intretinem. Pentru ca prin frica dominam, ne motivam si prin frica mai putem obtine. Asa incat intelegem frica pana la un punct si apoi o folosim. Fara sa stim ca atunci cand facem asta o parte din esenta noastra se transforma, noi ne transformam pe nestiute ca si caracter si poate aici, in aceasta lume, ne e usor intrucat in jur sunt oameni care fac la fel, vedem ca au succes si ca atare nu putem sa credem ca ce facem e gresit.

Insa omul, ca si spirit are un parcurs, o viata mult mai lunga decat cea care se termina atunci cand se incheie viata noastra in lume, si ce face omul pana in acel moment, e foarte important intrucat apoi, drumul lui continua de unde a ramas cand viata lui s-a incheiat aici …

Din frica facem si un instrument pentru a evolua. Daca ne speriem, uneori incepem sa ne si miscam din loc. Trezim “bucati de constiinta” care inca nu au adormit de tot in noi de frica unor consecinte.

Ideea este ca in acest caz frica este un instrument oarecum folositor, insa doar pentru unii dintre noi si doar atata timp cat nu o facem cu vointa. Atata timp cat in timpul unei experiente determinam fara sa vrem, o frica de un anume tip in om care il poate ajuta sa se deschida. Si sa se decida.

Insa pentru aceasta este important ca inauntrul nostru sa existe un sentiment curat de grija fata de ceea ce inseamna om, pentru a anula dorinta noastra de a folosi frica pe post de instrument. Astfel ceea ce dialogam cu persoana respectiva, chiar daca trezeste frica in celalalt, frica aceea poate sa fie constructiva si este un semnal interior al celui care participa la dialog, cu un mesaj personal numai pentru sine. 

Cand insa avem intentia clara sa starnim o frica, o anume frica sau o programam si mai ales cand o facem in numele binelui pe care noi il vrem sau al celui propriu, sa ne gandim atent cum « ne jucam » si mai ales cu ce.

E des intalnita ideea de a folosi « raul » ca sa faci « bine ». Insa « raul » are gust. Si exista doar “aici”, intr-o dimensiune in schimbare care l-a ingaduit in propria minte pana acum si unde inca il mai interpretam si mai invatam despre cum il putem crea din propria energie. In constiinta pura insa, o dimensiune pe care acum incepem sa o intelegem si sa o cream si in planul fizic, raul nu exista.

Sa ne uitam putin atent la ce anume hranim nu numai din noi si mai ales cu ce,  cand avem in minte sa ne folosim de “rau” ca sa putem crea si cand ne gandim din aceasta perspectiva, uneori, ca  « scopul » scuza si « mijloacele ».

Si cand ne gandim la misterele creatiei sau la taine initiatice putem alege, daca vrem, sa incepem cu acest mister, al “raului” din noi. Si cand avem cu adevarat raspuns la el, putem merge mai departe cu mijloace curate care permit accesul si la puritate si la intregul adevar. Si nu doar la puterea pe care uneori, ne imaginam ca acest acces ne-o poate aduce.

Atunci cand ceea ce avem este doar putere, asa cum o avem, atat de simplu o putem si pierde. Deoarece daca nu avem valori, puterea ca mijloc pentru recunoastere si inavutire inseamna doar un cumul informatii si de aptitudini.

Insa valorile, nu e suficient numai sa le afirmam ci trebuie sa le si reprezentam in lume pentru a le da valoare si pentru a ne trai la modul efectiv calitatea esentiala de a fi om, ce reprezinta felul de a fi in viata al unui spirit si al unei constiinte pure.

In momentul in care ajungem sa traim prin constiinta, “puterea” ca si cuvant si ca acumulare “materiala” a unor elemente ce permit o pozitie de stapan in fata celor care sunt in jur sau in fata lumii,  isi pierde sensul pe care il mai are inca doar “aici” – in planul unui context mental despre care e bine de stiut ca are o consistenta din ce in ce mai relativa, pe care inca il traim si unde mai exista inca lupta.

Putem trece atunci la cu totul altceva mult mai aproape de adevar ca prezenta a noastra in fata lumii si ca modalitate de a crea, accesandu-ne adevaratele valori care sunt in noi, in totalitate si in deplina cunostinta a ceea ce reprezentam si suntem.

De evoluat nu putem evolua la nesfarsit prin intermediul fricii. La un moment dat intelegem ca frica este o energie care tine de iluzie si eliberam tiparul. Ideea este ca atunci cand traim valorile de sine care dau consistenta si calitatea energiei noastre, a fiintei noastre si a ceea ce intrupam fiecare pe pamant prin intermediul fricii, eliberand acest tipar, valorile de sine care au fost cat de cat trezite daca nu au fost sustinute si de constiinta si au fost doar fortate sa intre in actiune doar de frica, nu raman neaparat in viata. O parte din ele adorm din nou. Pentru ca trezirea lor a fost intermediata de o energie a iluziei si iluzia are capacitatea de a rezista atat timp cat crezi in ea …

Drumul retrezirii lor trebuie luat cumva de la inceput insa pornind de la alte baze. De la baze care sa se aseze bine pe ceea ce inseamna, constiinta.

Cautam foarte mult “cunoasterea”. Si vine un moment in viata in care avem contact cu informatii pe care nu am crezut ca le vom putea « atinge » si cu modalitati diverse de a experimenta ceea ce numim “cunoastere.”

Interesul nostru se muta atunci de la a trai viata la a cauta cunoasterea.

“Vrand nevrand” traim insa si avem o viata. Oricat iesim din ea prin calatorii astrale, prin meditatii numeroase, prin vizualizari si prin imagini ale unor alte planuri si oricat am crede ca ceea ce traim in afara ei este « mai adevarat ». Viata este poate o iluzie. Viata este poate un context. Viata este poate o altfel de realitate. Viata este poate comparat cu ceea ce traim prin cunoastere, ceva « putin ». Sau ceva destul de simplu.

Si totusi fiind in viata, o traim. Destul de mult pentru a avea timp sa ne uitam la viata si altfel si sa vedem noi insine ce fel de iluzie este viata sau ce fel de context si ce fel de realitate. Este firesc sa o consideram nimic atat timp cat ne limitam la a trai ceea ce am fost invatati ca se cheama viata sau sa ne-o imaginam in fel si chip fiind apoi dezamagiti ca nu traim ce e in imaginatia noastra. Si este firesc sa ne simtim defavorizati de viata, atat timp cat noi insine credem ca ceea ce ne ofera este cu totul altceva decat ce ne dorim.

Avem o viata pentru a crea tot ce ne dorim cu adevarat.

Avem o viata pentru a o trai la modul ei real si nu numai prin mintea si imaginatia noastra.

Avem o viata pentru a o trai si nu pentru a iesi din ea inainte sa vedem care e cu adevarat prilejul evolutiei noastre orin ceea ce se intampla pe acest pamant sau pe aceste plaiuri.

Avem o viata pentru a ne bucura, pentru ca nici unul dintre noi nu e aici sa isi traiasca viata la modul nesfarsit, inchis in sine, in lipsuri si in suferinta. Viata insasi ne arata asta daca vrem si noi sa descoperim bucuria pentru, si de a fi in viata.

Pentru inceput, sa ne gandim insa ce energie punem noi in tot ce facem si gandim.

Prin noi insine ne unificam, prin noi insine ne separam. Totul depinde de cum vrem noi insine sa traim. Si tot asa ne acordam cu tot ce e resursa in univers.

Cunoasterea poate fi un inceput pentru relatiile dintre noi. “Cunoasterea” atrage si ne face sa gravitam unul in jurul celuilalt pentru cunoastere sau pentru chiar mai mult decat atat. Sunt promisiuni pe care speram sa le implinim prin mistere si prin aptitudini …

“Cunoasterea” ca scop functioneaza pana la un punct. E suficient un singur click odata ajunsi pana la un anumit nivel ca totul sa se intoarca si noi sa avem nevoie sa o luam cumva de la inceput si sa recladim in noi valorile fundamentale pe care le-am avut de la origini.

Asa incat din nou, depinde doar de noi. Aceasta pentru o parte dintre noi inseamna enorm de multa responsabilitate. Incepem sa ne intrebam daca vrem sa ne-o asumam. Este o intrebare. La care chiar merita sa ne gandim bine inainte. Pentru ca la un moment dat luam si o decizie, intr-un sens sau altul. Si apoi urmeaza sa o si traim.

Exista sanse multiple in univers. Create tot de noi. Azi ne inchidem si maine pentru ca sunt o parte dintre noi care pastreaza sensul si merg tot inainte, vine o unda care ne atinge si ne luminam. Brusc avem senzatia ca am inteles ceva ce pana atunci poate nici macar nu ne-a fost in gand sa intelegem. Si din nou suntem in fata unei decizii. Ce facem ? Continuam sa mergem in obisnuinta si tipar sau mergem inainte ?

Ce inseamna mersul inainte ? Inseamna ca atunci cand am inteles si ne uitam in jur la ce traim si vedem ca ceea ce traim este mai mult minciuna decat adevar, sa avem noi insine curajul sa incepem sa ne oprim din tot ce nu ne reprezinta si putem numi minciuna si sa traim din ce in ce mai mult in adevar. 

Adevarul este o informatie si o cunoastere pe care o putem trai cand ne-o asumam si fara sa credem ca ne apartine. Noua, numai noua sau oricui altcuiva. Ce ne este insa propriu este gradul in care il continem, felul in care il traieste fiecare si felul in care fiecare il exprima.

Relatiile dintre noi pot incepe asadar si prin cunoastere. Insa ceea ce il creeaza pe « impreuna » si ne construieste atat felul de a fi cat si calitatea vietii pe care o traim aici si o facem impreuna, este sinceritatea.

Oricata cunoastere am avea, daca nu suntem sinceri nu o tinem. Oricata cunoastere am vrea sa avem daca nu ne cultivam sinceritatea ajungem pana la un punct dupa care ne oprim. Sinceritatea e in stransa legatura cu adevarul. Vibratia ei este atat de fina si are un grad atat de vast de frumusete incat devine clar la un moment dat ca nu poate sta in noi. Sau noi nu o putem trai. Iar atunci cand nu stim a o trai suntem departe si de adevar. Si cand suntem departe de adevar suntem departe de mult din ceea ce inseamna inclusiv cunoastere. Si la fel de mult ne indepartam de noi.

Oricate cai am explora si oricat de mult am incerca sa adoptam metode, tehnici, rezolutii cat timp nu ne vom intoarce sa traim ceea ce inseamna valorile din noi, vom fi departe de destul de multe parti din noi care asteapta sa le intelegem si de esenta pe care o continem. Si putem incerca sa vedem fiecare cat adevar este in aceste afirmatii.

Pentru ca pana la urma si la urma, care este rostul tuturor acestor lucruri, din care unele ne si ajuta, daca nu sa devenim mai buni ?

Ceea ce trezeste in om bucuria pura este sinceritatea unui multumesc. Ceea ce trezeste in om vindecarea chiar in clipa, este sinceritatea unei priviri fara interes. Ceea ce trezeste in om un salt in constiinta este sinceritatea unui gest. Ceea ce trezeste in om poate ceea ce inseamna evolutie este sinceritatea unui demers sau a unei indrumari. Ceea ce trezeste in om curatare si purificare este si sinceritatea unei imbratisari facuta cu tot ceea ce esti, insa facuta sincer dintr-o pornire de deschidere a inimii si nu ca ritual de un anume numar x de ori pe zi …

In toate acestea este enorm de multa cunoastere. Si de sine si de adevar. Pentru ca ceea ce ne apropie de cunoasterea adevarata este lipsa de interes. Restul, este apoi manifestare, sau atitudine si comportament.

E mai multa cunoastere in sinceritate decat in orice tehnica la care ne-am putea gandi in acest moment. Tehnica o putem trai destul de simplu. O invatam si o experimentam. Insa sinceritatea se naste din adanc din “locul” unde rezida si traieste o cunoastere absoluta si fundamentala. Pentru ca a fi sincer inseamna fara teama, inseamna asumare, inseamna impartasire si comuniune cu sine si intre oameni.

Acest “loc” exista in fiecare dintre noi. Si ce e “inauntru” este ceea ce ne cheama catre a transcende granitele pe care le avem in noi si cele pe care le punem intre noi si unii pentru altii.

Sinceritatea nu inseamna sa spunem tot, oricand, oricui si in orice fel. Aceasta fara o substanta a comunicarii, fara un moment in care sa se potriveasca totul, fara atentia la faptul ca la un moment dat o relatie inseamna doi si ca atare inseamna si un dialog, inseamna altceva.

A spune totul, oricand, oricui si in orice fel fara niciun fel de prezenta ancorata in momentul exprimarii, fara un discernamant minim necesar pentru a observa daca pentru acest gen de “marturisire” exista si receptivitate, poate transmite, in foarte mare parte, o nevoie mare de a ne expune si de a primi in acest fel o masura mai mica sau mai mare de atentie.

Putem sa spunem tot oricand, oricum, oricui si in orice fel insa in acelasi timp putem sa fim nesinceri sau mecanici in comportamentul nostru, traind intr-o lume pe care ne-o imaginam si in care totul e un rol pe care l-am creat, pentru anumite beneficii.

Sinceritatea se traieste printr-o deschidere curata fata de realitate, oricare ar fi realitatea si chiar daca este dureroasa. Se traieste printr-o acceptare nuda a realitatii atat interioare cat si a realitatii pe care o traim in plan exterior.

Si apoi sinceritatea ajunge si in cuvant. Insa inainte de cuvant, se simte o dorinta sincera de a comunica cu lumea in acel fel in care si noi si lumea suntem toti inclusi in dialog. Iar dialogul presupune o dorinta sincera de a spune ce simtim, de a comunica unui alt om ce se intampla in fiinta noastra fara a dori sa ii si impunem ceea ce simtim sau de a il convinge de anumite lucruri. Si acest lucru este valabil si pentru celalalt, la fel ca pentru noi.

In sinceritate este intreaga firea noastra care se expune fara interese si care poate sa isi si sustina cuvintele, deciziile impartasite mai departe prin fapte clare, simple si nu prin gesturi menite pentru a impresiona.

Toate acestea pot fi traite de catre cine e deschis catre sinceritate. Cand un om e deschis catre sinceritate, sinceritatea insasi il inspira. Pentru ca oricat ar parea de paradoxal, in univers exista si reciprocitate. Si tot ce e mai bun si mai frumos din univers ca energie, ca adevar si ca si cunoastere curge pur si simplu in noi deoarece noi insine suntem in acel moment la fel. Ce e mai bun si mai frumos din univers. Ori cand e omul mai bun si mai frumos ? O intrebare pentru fiecare …

Cand in noi este o umbra de interes, nu ne opreste nimeni din afara noastra absolut nimic. Nu ne pedepseste nimeni ca sa ne raspunda in vreun fel la tot ce facem noi. Noi suntem cei care ne indepartam de sine si de tot ce e frumos. Pentru ca permitem aceasta prin ganduri si prin obiceiuri si prin comportament.

Iar ca sa ajungem “inapoi” e nevoie sa intelegem si sa ne transformam. Pentru ca pana atunci am incurajat niste energii sa existe in noi. Si de aceea e nevoie cateodata, sa reluam un ciclu. Pentru a cerne ceea ce am adunat, pentru a pastra ceea ce nu a fost influentat si pentru a transforma ceea ce nu ne-a ajutat.

Resursele din univers sunt infinite. Iar cei care le punem in miscare suntem noi. Prin tot ceea ce traim. Cand traim sinceritate si oferim respect, punem in miscare enorm de multe energii de o calitate extraordinara pe care o putem cunoaste imediat ce ne revenim din uimirea pe care o traim deoarece nu mai suntem obisnuiti sa traim cu ele si mai ales sa le traim mereu.

Dezvoltam de multe ori tendinta de a poseda si dezvoltam superioritate atunci cand atingem un anume grad de evolutie pe care credem ca putem sa il si masuram si apoi ne consideram « alesi ».

Cand de ales, ne alegem singuri.

Si cand dezvoltam acest gen de tendinte, toate incep sa se opreasca. Nu pentru ca s-ar opri ca vor, ci pentru ca in acel moment noi insine dam drumul in acelasi timp la cu totul altceva. Schimbam frecventa si apasam un alt fel de buton. Si e firesc sa nu mai fim si sa traim la fel. E firesc ca impreuna cu  posesia si superioritatea sa intervina si alte energii. Si e firesc ca la un moment dat locul lor sa inceapa sa fie in noi. Pentru ca noi suntem cei care le aducem intre noi si noi « le investim » cu realitate.

Si tot asa. Noi dam drumul, noi oprim. Noi ne apropiem, noi ne indepartam. Stim sau nu stim. Constient si/sau inconstient. Meritam si ajungem pana la un punct. Dupa care atunci cand incepem sa credem ca suntem mari pentru ca meritam incepem sa pretindem.

Aici, pe acest pamant, exista merit. Pentru ca aici este si stradanie. E un loc al actiunii si al interactiunii. Inca. Putem sa evoluam sa ne unim in constiinta si sa traim ceea ce traim deja la un alt nivel. Insa pentru a face aceasta e nevoie sa fim puri.

Ce este puritatea ? In orice caz, nu puritanism.

Puritatea inseamna eliberarea dintr-un singur interes. Poate este cel mai simplu mod de a o defini. Insa toate valorile pure, care au in ele cunoasterea adevarata se traiesc. Pentru ca atunci cand le traim valoarea, le traim cu intregul fiintei noastre si asa le si cunoastem. Si cine doreste sa mearga mai departe, de la acest nivel rar se mai intoarce.

Odata cunoscuta valoarea si vibratia simplitatii si a valorii pure mai greu te poti intoarce sa experimentezi din nou iluzia de a trai. Pentru ca de acolo incolo ceea ce incepe se numeste viata adevarata si pentru ca sistemul nostru este un intreg care nu prea mai are cum sa se separe.

Asa incat putem incerca sa traim sinceritatea. Sa o luam din definitii si sa credem ca e mai mult decat a spune totul intre noi. A ne spune tot poate ajuta pana la un punct insa sinceritatea se traieste din adanc in asa fel incat sa nu mai fie nevoie sa avem ceva pe care sa dorim sa il disimulam.

Si se traieste cu profund respect. In respect e multa voiosie, desi uneori, respectul  pare cam matur. 

Cum sa nu te bucuri cand esti liber de iluzie si traiesti in adevar ? Si cum sa nu te bucuri cand respecti valorile din tine si valorile din om? Si cum sa nu te bucuri cand oferi respect vietii celuilalt si cand oferi respect vietii in sine si tuturor momentelor prin care te-ai creat si care au participat deopotriva la crearea ta?

Cum sa nu te bucuri cand vezi ca simplul fel de a fi si simpla existenta pe care o traiesti, face si creeaza ? Cum sa nu te bucuri cand in tine este pace si intelepciune ? Cum sa nu te bucuri cand tot ceea ce traiesti ajunge la un anumit moment sa insemne si reciprocitate ?

La un anumit nivel reciprocitatea intre noi si univers este intr-un fel asigurata. Aici insa, la nivelul constiintei pe care o traim acum in planul colectiv, e multa inertie. Odata ajunsi la reciprocitate intre noi si univers avem resurse pentru a trai aici, atat cat mai are fiecare de trait. Si cat alege sa o faca. Aceste resurse ne permit sa stam in aceasta « inertie »  asa incat inertia sa devina sens pentru fiecare dintre noi. Fara forta si absolut deloc fara control. Ci pur si simplu, doar prin actiune.

Pentru ca e nevoie si de actiune. Din interiorul unei puritati « abia acum venita » pe pamant, putem fi activi si putem trai un echilibru prin o cu totul si cu totul altfel de implicare. O implicare care are in ea insasi atata energie pura incat echilibrul se poate manifesta si la nivel de intreg.

Daca am sti cat frumos este in sinceritate, am putea trai intreg frumosul prin sinceritate,

Daca am sti cat adevar este in sinceritate, ne-am intregi cu totul ca fiinta prin sinceritate,

Daca am sti cata puritate este in sinceritate, ne-am vindeca orice boala a firii prin sinceritate,

Daca am sti cata calitate a vibratiei pure este in sinceritate, am cunoaste in mod trait ce inseamna TOTUL.

Si am fi liberi cu adevarat.

Prin sinceritate, om si adevar se intalnesc.

Iar adevarul, in masura in care exprimarea noastra il manifesta, il putem avea si il putem cunoaste. Nu e o conditionare ci este o alegere. Pentru ca adevarul are vibratia lui si atunci cand il alegem, petrecem un timp apoi in care ne pregatim pentru a-l contine. Il intelegem si apoi il manifestam : cunoasterea cea pura.

Ceea ce « ne misca » este calitatea fiintei care suntem si care transpare in tot ceea ce facem noi.

Sinceritatea inseamna si comunicare la un alt nivel decat al cuvantului rostit. Inseamna recunoastere in spirit si aceasta deschide drum cuvantului aici. Un drum care implineste si in cel care il rosteste si in cel care il primeste. Pentru ca in acel moment drumul e curat. Si de aceea implineste.

Ne gandim deseori ca noi am dat in viata totul. Si ca am fost sinceri pana la capat cu cei din jur. Si tot ce am primit a fost durere. Ne spunem in acelasi timp ca nu uram. Vindecarea dintr-un om se simte. Etapele ei sunt multe si intrucat suntem destul de mari si de adanci e nevoie si de timp si de preocupare pentru vindecare.

Si ne simtim prinsi in obligatii la care nu avem cum sa renuntam sa ne ocupam de noi. Insa totul poate fi si simplu la un moment dat. Pentru ca totul functioneaza pe baza de dorinta si de incredere in adevar. Si pe baza de un drum curat. Atunci cand vrem cu adevarat sa ne ocupam de noi si dorinta este sincera, se face loc si in jur. Fara indoiala si fara sa simtim ca pierdem …

Cand dezvoltam dureri ca noi suntem cei care dam totul si ce primim este doar durere, sa ne gandim ca fiecare are dreptul sa aleaga. Noi alegem sa fim cei care ofera iar cei din jur aleg sa nu primeasca sau sa raspunda uneori si cu abuz. Si sa ne mai gandim ca de multe ori dorim sa dam la schimb pe preturi mult prea mari ce depasesc contextul absolut normal de relatie umana bazata pe respect si pe valori, ceea ce avem de oferit. Si atunci este interes. Si fiecare actiune, a noastra sau a celorlalti naste un raspuns. Sa invatam din toate si sa incercam sa gasim un echilibru.

Iar daca ceea ce am oferit este autentic, atunci acest lucru se vede in faptul ca nici in durere, nici in lipsa unei recunostinte, valorile pe care le oferim nu pleaca si nici nu se consuma. Si poate tot ceea ce avem nevoie e sa ne mentinem disponibilitatea de a oferi in continuare, insa sa adaugam la ceea ce avem si putin discernamant pentru a oferi atat cat este necesar si cat poate sa permita si starea celuilalt de receptivitate sa primeasca.

Atunci cand sinceritatea unui demers ramane si sinceritatea este inca in viata in noi, putem sa recunoastem calitatea « muncii » noastre si aceasta ne tine drum deschis in continuare. Iar ce este in jur, si din nou revenim la acest aspect, este o alegere.

Cand alegem sa avem un anumit raspuns la cel de langa noi, miscam o energie. Oricat suntem de abili in a ne juca cu ea, in a o duce si in a o aduce sa nu uitam un lucru. Nu o stapanim. Se lasa dusa si se lasa si adusa. Pana la un punct. Pana la punctul in care incepem sa «abuzam» de ea.

Din nou nu se opreste de la sine. Ci atunci cand incepem sa « ne folosim » de energie sau de oameni, noi suntem cei care intre noi si energia pura aducem si altceva. Si pur si simplu cele « doua » nu stau impreuna. Nu avem cum prin intentia noastra sa pastram si echilibrul si sa ne placa sa traim si in razboi in acelasi timp. La un moment dat trebuie sa ne hotaram. Si nu in sensul de obligativitate. Ci in sensul in care daca ne dorim sa ajungem « undeva » niste pasi sunt realmente necesari.

Asa cum nu avem cum sa si iubim un om si sa ne si folosim de el in acelasi timp. La un moment dat nu mai exista “impreuna”.

Si cand « ne nazurim » in raportul nostru fata de energia pura si de disponibilitatea ei, pe care o putem primi in multe feluri si o putem primi si printr-un om, resimtim singuratatea. Resimtim indepartarea noastra de tot ce e « suprem » si atunci incepem sa cautam si sa fortam relatii. Ne indepartam apoi de noi, de tot, din ce in ce mai mult.

In timp ce restul poate alege altceva. Si pastreaza sensul. Asa ajungem sa ne simtim din ce in ce mai singuri si aici. Pentru ca cei care aleg sa mearga catre adevar, ajung sa aiba o alta informatie si o alta energie. Iar noi nu mai putem sa intelegem nici ce spun si in acel moment al indepartarii noastre nu mai putem intelege nici ce fac. Si asa ne separam.

Nu pentru ca ne alunga cineva, ci pentru ca atunci cand alegem sa mintim sau sa ne mintim pe noi, noi suntem cei care plecam.

Sunt nuante fine in evolutie. E bine sa ne gandim la ele. Sunt, pentru ca energia pura este foarte fina. Iar vibratia ei care e in noi, pentru ca avem fiecare un potential de innoire, cand patrunde uneori simtim un soc. Si o durere. Si ne intrebam daca mai este timp. Pentru a ne duce “inapoi” unde am lasat ceva neterminat, sa “incheiem” si sa cream un echilibru.

Vibratia pura nu este usor de suportat. De aceea adevarul este ocolit de multe ori. De aceea doare. Pentru ca nu vrem sa credem in tot ceea ce este si aduce el. Pentru ca ne-am invatat sa stapanim si cel mai mult ne-am invatat sa o facem prin « iubire ». Calitatea iubirii pure insa e cu totul altceva decat ce ne imaginam si povestim de multe ori. Si trairea ei nu poate fi vorbita prin imaginatie ci doar din experienta, atunci cand o traim cu adevarat.

Ce face insa fiecare cu ce are, este si un drept si o asumare, si o alegere si o responsabilitate, si poate fi si implinire sau poate nu cateodata.

Putem intelege nuantele cele mai fine atunci cand ne dorim. Si daca credem ca merita sa ne gandim, sa reflectam, sa meditam la sinceritate si sa invatam din practica.

A fi sincer tine deci de adevar si toate tin de asumare. Oricat ni s-ar parea ca e conditionare adevarul are o vibratie aparte pe care ca sa poti sa o contii si sa o exprimi, o alegi si ti-o asumi mai inainte.

Toti avem capacitatea de a contine adevarul. Pentru ca locul lui este in noi. Adevarul este cunoasterea pura sau cunoasterea adevarata. Si aici este o nuanta la care e bine sa ne gandim si sa meditam asupra ei pentru a intelege noi cu mintea noastra despre ce e vorba si ce deschidem ca si cale catre un raspuns prin acest articol, sa poata fi completat de fiecare dintre noi printr-o experienta ce ne apartine.

Si nuanta este ca e o diferenta intre sinceritatea pe care o manifestam pentru ca undeva avem in fire adevarul si sinceritatea pe care o manifestam din ceea ce invatam ca inseamna a fi sincer. Numai gandindu-ne la acest aspect, ne racordam la esenta energetica, subtila a cuvantului sinceritate si daca am reusi sa ne impartasim unii altora ce simtim atunci cand o traim, cred ca deja am avea confirmarea ca am creat o noua dimensiune impreuna. Fara sa exageram.

E unul din felurile in care putem crea dimensiuni atunci cand ne dorim. Si nu e nici o primejdie sa spunem asta pentru ca avem acces cu adevarat la aceasta informatie atunci cand “interesul de a o si folosi” este intr-un singur sens. Si e acelasi cu cel curat cu care am plecat catre aceasta informatie despre sinceritate. Altfel, avem acces la mai putin decat la intreaga informatie si la tot atat din capacitatea de a lucra cu ea.

Asadar, sinceritatea e o manifestare ale carei vibratii pot crea dimensiuni.

O dimensiune cat mai frumoasa tuturor!

Autor © Alina Mihai – Toate drepturile rezervate   

Pentru a va programa la o sesiune individuala sau pentru a participa la cursuri si evenimente, apelati va rog la link-urile de mai jos. Pentru a accesa informatii cat mai aplicate situatiei dvs. de viata, pentru a accesa aplicatii ale sinceritatii in propria dvs. viata si pentru a avea o experienta sincera si terapeutica ce s-ar putea sa va imbogateasca.

© Terapie de contact - click aici ------                                                             -----                  -Cursuri si evenimente

Share SHARE
This entry was posted in Articole si vindecare and tagged , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Bookmark the permalink.

Lasa un raspuns / Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


4 + = 10

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>